A fost odata un imparat si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, dar nu faceau copii.
Intr-o zi veni la imparatul un arap buzat si-i zise:
- Sa traiesti, luminate imparate! Am auzit ca imparateasa nu face copii si am adus buruieni pe care cum le-o bea, ramane grea.
Imparatul lua buruienile de la arap si porunci sa-i dea cal imparatesc si un rand de haine de aur ce-ti lua vederile de frumusete, apoi chema pe imparateasa si-i deie buruienile sa le fiarba si sa le bea.
Imparateasa chema pe bucatareasa si-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt.
Bucatareasa, nestiind puterea lor, gusta dintr-insele si apoi le duse imparatesei sa le bea.
Nu trecu mult timp la mijloc si ramasa grea imparateasa si bucatareasa.
Iar cand veni vremea, nascura amandoua cate un coconas, mai frumos decat tot ce este frumos pe lumea aceasta, si le puse nume: unuia Dafin si altuia Afin.
Intr-o zi imparatul pleca la batalie si, lasand pe fiul sau in locu-i, ii dete o multime de chei in mana si-i zise:
- Fiule, in toate casele ce se deschid cu aceste chei sa intri, iar in casa ce se deschide cu cheia de aur sa nu-ti calce piciorul, caci nu va fi bine de tine.
Cum pleca imparatul din oras, fiul sau intra prin toate casele si vazu o multime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i placu niciuna dintr-insele: in cele din urma, ajunsa si la casa ce se deschidea cu cheia de aur, statu putin inaintea usii, se gandi la porunca ce-i detesa tata-sau, dar, biruindu-l nerabdarea, intra inlauntru si vazu un ochean de sticla, se uita prin el si vazu un palat cu totul si cu totul de aur, incat la soare te puteai uita, iar la dansul ba.
Si intr-insul, sedea doamna Chiralina, tanara copila, floare din gradina, frumoasa ca o zana.
Dupa ce o privi mai mult timp pusa ocheanul iarasi la locul lui si iesi afara cu ochii plini de lacrami.
Nu trecu mult timp si imparatul se intoarsa de la batalie biruitor, dar in loc sa-i iasa fiul sau inainte, sa-l primeasca cu bucurie, iesi numai imparateasa si-i spuse ca fiul ei este bolnav.
Imparatul pricepu numaidecat de unde-i vine boala si chema pe toti doftorii si doftoritele din lume, dar toti ii zisera ca pana nu va da fiului sau de sotie pe doamna Chiralina, el nu se va insanatosa.
Imparatul trimisa soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinta, caci tatal ei nu voia sa o marite.
Auzind feciorul imparatului toate acestea, hotari sa se duca el insusi sa o ceara de la tatal ei.
Asadar, spusa toate acestea fratelui sau de cruce si intr-o zi, plecara amandoi si se facura nevazuti.
Mersera zi de vara pana seara si ajunsera la muma Crivatului, batura la usa si iesi inaintea lor o baba zbarcita si intreba ce cauta.
Ei raspunsera ca cer sa-i gazduiasca pana a doua zi si sa le spuie pe care drum sa apuce ca sa ajunga la imparatia doamnei Chiralina.
Baba se uita la dansii cu mila si apoi le zise:
- V-as primi in casa cu mare bucurie, da mi-e frica ca va veni fiul meu si va face pre amandoi sloi de gheata; duceti-va mai bine la sora mea cea mai mica, ca ea poate sa va gazduiasca si sa va spuie si drumul la doamna Chiralina.
Feciorul de imparat pleca inainte si ajunsa la muma Vantului turbat; plecara si de acolo si ajunsera la muma Vantului de primavara, batura la usa si iesi o femeie inalta, si tanara, si frumoasa.
Aceasta femeie, cum vazu pe feciorul de imparat, ii zise:
- Draga Fat-Frumos, stiu ca ai plecat sa cauti pe doamna Chiralina ca s-o iei de sotie; dar nu vei putea sa ajungi pana la imparatia ei, fara ajutorul fiului meu.
Ramaneti aci, dar trebuie sa va ascunz foarte bine; caci cum o simti fiul meu ca se afla la mine oameni dupa taramul celalalt, va omoara.
Zicand aceste vorbe, plesni de trei ori din palme si indata sari dupa soba o pasere de aur cu ciocul de diamant si cu ochii de smarand, si-i baga subt aripi pe amandoi: apoi se sui iarasi pe soba.
Nu trecu mult timp si se auzi o dulce vajaitura de vant care aducea un miros de trandafiri si de rosmarini, usa se deschise singura si intra in casa un flacau frumos, cu parul lung de aur, cu aripi de argint si cu bat in mana, impletit cu de tot felul de ierburi si flori.
Cum intra in casa, zise ma-sei:
- Mama, mie-mi miroase a om dupa taramul celalalt.
- Ti-o fi mirosind, mama, dar p-aicea n-are ce cauta oamenii dupa taramul celalalt.
Vantul se linisti si se pusa la masa; iar dupa ce manca o strachina de lapte dulce de caprioara si bau apa de micsunele dintr-o oala de marmura, se puse la povestit.
Ma-sa, vazandu-l cu voie buna, zise:
- Fiul meu, ia spune-mi, unde este imparatia doamnei Chiralina si cum ar face cineva ca sa o ia de nevasta?
- Greu lucru ma intrebasi, mama! Dar aide! treaca-mearga.
Imparatia doamnei Chiralina este departe de aici, cale de zece ani; dar aceasta cale se poate face cat te stergi la ochi, daca cineva s-o duce in padurea cea neagra de langa garla de pacura, care arunca cu pietre si foc pana la cer, si daca o incaleca pe busteanul Ielelor, cu care poate sa treaca garla; insa cine aude si va spune cuiva, acela sa se faca de piatra pana la genunchi.
Dupa ce va ajunge la imparatie, trebuie sa faca un cerb de aur si sa intre intr-insul, ca sa ajunga in odaia imparatesei si sa o fure; cine aude si va spune cuiva, sa se faca de piatra pana la brau.
Dupa ce o va lua de sotie, muma Crivatului, de pizma, o sa trimita un ovrei cu niste camasi frumoase si mai subtiri decat panza paianjenului, doamna Chiralina o sa cumpere camasi; si daca nu le va uda cu lacrami de turturica, cum se va imbraca cu dansele, va muri; cine aude si va spune cuiva, sa se faca cu totul si cu totul de piatra.
Pe cand Vantul spunea toate a rostea, feciorul de imparat adormisa; iar feciorul bucataresei ramasesa destept si auzise tot.
A doua zi, dupa ce pleca Vantul d-acasa, feciorul de imparat intreba pe muma Vantului daca i-a spus fiul sau ceva; dar ea, temandu-se sa nu se faca piatra, ii raspunse ca n-a aflat nimic.
Atunci, feciorul bucataresei si cel de imparat luara drumul inainte, si se dusera zi de vara pana seara, dar cand fu pe la scapatatul soarelui auzira un zgomot si un urlet mare, apoi vazura o garla mare de pacura aprinsa aruncand pietre pana la inaltul cer.
Feciorul de imparat se sperie, dar feciorul bucataresei ii zisa:
- Nu te teme de nimic si vino cu mine in aceasta padure si fa ce ti-oi spune eu.
Ajungand in mijlocul padurei, zari busteanul Ielelor, incalicara amandoi pe dansul si, dandu-i pinteni de trei ori, se prefacu intr-o caruta cu doisprezece cai de foc si intr-o clipa se inalta pana la vantul turbat si se pogori la portile palatului doamnei Chiralina.
Apoi, dupa ce se detera jos, caruta se prefacu iar bustean, si ei ramasera dinaintea unui palat de zamfir-piatra si cu portile de chiparos; iar la una din ferestre, sta doamna Chiralina imbracata in haine de aur tesute cu margaritar.
Cum vazu doamna Chiralina pe feciorul de imparat, prinsa o asa de mare dragoste de dansul, incat cazu la grea boala si ajunsa la ceasul mortii.
Ce nu facu bietul imparat ca sa o scape? Dar toate erau in zadar.
In cele dupa urma, veni o baba si-i zise:
- Luminate imparate! sa traiesti intru multi ani! Daca vrei sa se faca sanatoasa fiica imparatiei tale, sa cauti cerbul de aur care canta ca toate pasarile si sa-l aduci in casa numai trei zile, si vei vedea cum se va face sanatoasa.
Imparatul puse sa strige pristavul in toata imparatia; iar dupa trei zile, feciorul bucataresei lovi busteanul de trei ori si se facu un cerb de aur frumos, apoi baga intr-insul pe feciorul de imparat si se puse dinaintea palatului.
Imparatul, vazand cerbul, se dote jos si intreba pe feciorul bucataresei daca-i este de vanzare.
- Nu-mi este de vanzare, ci de inchiriere, raspunse cu semetie feciorul bucataresei.
- Ei bine! ce sa-mi ceri ca sa mi-l dai numai trei zile?
- Sa-mi dai o mie de bani de aur.
Tocmeala se facu si imparatul lua cerbul si-l baga in odaia doamnei Chiralina; apoi sa dusa la treaba lui.
Cerbul, cum se vazu numai cu doamna Chiralina, incepu sa cante un cantec de dor, de plangea lemnele si pietrele.
Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de imparat iesi din cerb si o saruta pe frunte, apoi intra iarasi in cerb.
A doua zi doamna Chiralina spuse femeilor sale ca a visat de doua ori ca a sarutat-o un june frumos.
Atunci una din femei, fiind mai priceputa, zise doamnei Chiralina ca pe data ce va incepe cerbul sa cante, sa se prefaca ca doarme; si cum va simti ca o saruta cineva, sa puie mana pe dansul.
Cum veni noaptea, cerbul incepu sa cante un cantec de jale.
Doamna Chiralina se prefacu ca doarme; si cand veni Fat-Frumos sa o sarute, il stranse in brate si-i zise:
- D-acum inainte nu vei mai scapa, ca mult am dorit sa te dobandesc.
Ei se giugiulira ca niste porumbei pana-i apuca ziua; iar cand fu pe la pranz, veni imparatul si cu fiul bucataresei ca sa-i dea cerbul.
Doamna Chiralina incepu sa planga si nu vrea nicidecum sa se desparta de cerb; dar fiul bucataresei ii zise incetinel:
- Cere de la imparatul voie sa petreci cerbul pana afara din oras.
Caci acolo ne asteapta o caruta cu doisprezece cai de foc, in care o sa ne suim cu totii si o sa ne ducem la imparatia lui Fat-Frumos, iubitul tau.
Doamna Chiralina ceru si dobandi de la imparatul aceasta voie.
Si petrecu pe cerb cu mare alai pana afara cin oras; atunci Afin lovi cerbul de trei ori in burta si indata se facu dintr-insul o caruta cu doisprezece cai de foc; apoi luand pe doamna Chiralina c-o mana si pe Dafin cu alta, sari intr-insa si se facura nevazuti.
Si dupa ce umblara zi de vara pana-n seara, ca cuvantul de poveste ce d-acilea incolo se gateste, iesira pe tarmul celalalt si ajunsera in tara lor.
Imparatul, cum primi stire despre sosirea fiului sau, ii iesi inainte cu multime de osti, apoi il insoti cu doamna Chiralina si facu nunta imparateasca, care tinu trei zile si trei nopti.
Intr-o zi, doamna Chiralina sedea la fereastra palatului si se uita la drum, cand iaca un ovrei cu camasi de vanzare.
Doamna Chiralina il chema sus si lua doua camasi mai subtiri decat panza paianjenului si se imbraca cu una dintr-insele.
Nu trecu mult si se imbolnavi atat de greu, incat ajunse pe mana mortii.
Afin afla de boala imparatesei si intra pe la miezul noptii in odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrami de turturica, si iesi afara; dar strejarii de la use se dusera la Dafin-imparat si-l parara ca l-a vazut sarutand pe imparateasa.
Imparatul, cum auzi, se facu foc de manie si porunci sa taie capul lui Afin.
Dara cand ajunse la locul de pierzare, Afin zise imparatului:
- Multi ani sa-ti dea Dumnezeu, imparate! Pentru toata fratia si dragostea mea catra tine, te rog sa strangi pe toti boierii cei mari ai imparatiei, ca am sa spui inaintea lor un mare cuvant, si apoi vei porunci sa-mi taie capul.
Imparatul porunci sa se adune divanul imparatesc, in care sa fie de fata si doamna Chiralina; si aducand pe Afin, ii zise:
- Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus.
Atunci Afin incepu asa:
- A fost odata un fecior de imparat care prinsa dragoste asupra unei fete de imparat de pe taramul celalalt; si fiindca nu putea sa traiasca fara dansa, a plecat impreuna cu fratele sau de cruce, ca ori s-o gaseasca, ori sa-si rapuie capul prin pustii.
Dupa ce imblara lumea in crucis si curmezis, ajunsera la muma Crivatului si o rugara sa le spuie drumul care ducea la fata de imparat dupa care plecasera ei.
Muma Crivatului ii trimise la muma Vantului de primavara, care ii gazdui si le fagadui sa intrebe pe fiul sau.
Ea s-a tinut de vorba; caci cum a venit fiul sau, l-a intrebat, si el a inceput sa spuie asa: imparatia doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar aceasta cale se poate face intr-o clipeala de ochi daca s-o gasi cineva care sa se duca in padurea cea neagra de langa garla de pacura, care arunca pietre si foc pana la cer, unde va gasi busteanul Ielelor si va incalica pe dansul ca sa treaca garla.
Dupa ce va ajunge la imparatie, trebuie sa faca din bustean un cerb de aur si sa intre intr-insul ca sa ajunga in odaia doamnei Chiralina si sa o fure.
Dupa ce o va lua de sotie, sora Vantului turbat, de pizma, o sa trimita un ovrei cu niste camasi mai subtiri decat panza paianjenului, si daca nu va sti sa le ude cu lacrami de turturica, cum se va imbraca cu dansele, in trei zile va muri.
Dupa ce Vantul spuse toate acestea mume-sei, o jura ca de va spune cuiva ceea ce a auzit, sa se faca cu totul de piatra.
A doua zi, feciorul de imparat intreba pe muma Vantului daca a aflat ceva de la fiul sau; dar ea, temandu-se sa nu se faca piatra, ii zise ca n-a aflat nimic.
Iar fratele de cruce al feciorului de imparat nu dormise in noaptea aceea si auzise tot.
Astfel fara sa spuie feciorului de imparat aceasta taina, se duse impreuna cu dansul in padurea neagra, incalecara pe bustean si trecura garla dincolo.
Cum sfarsi Afin aceste vorbe, se facu de piatra pana la genunchi.
Boierii din divan, cum vazura aceasta minune, se speriara.
Afin incepu iarasi si zise:
- Dupa ce ajunsera la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi busteanul de trei ori si se facu un cerb de aur, si baga pe feciorul de imparat intr-insul, carele prin aceasta siretenie se cunoscu cu fata si o fura.
Zicand si aceste cuvinte, Afin se facu de piatra pana la brau.
Imparatul si imparateasa, vazand nevinovatia lui Afin, incepura a plange si a-l ruga sa inceteze din povestire.
Dar el nu voi, ci mersa inainte zicand:
- Dupa ce imparatul se cununa cu doamna Chiralina, nu trecu mult si imparateasa cumpara doua camasi de la un ovrei, se imbraca cu una dintr-insele si indata cazu la grea boala.
Afin, stiind din ce venea boala, intra pe la miezul noptii la imparateasa si, gasind-o dormind, o stropi cu lacrimi de turturica si o scapa de moarte.
Cum sfarsi Afin aceasta povestire, se facu cu totul si cu totul de piatra; iar Dafin-imparat si cu doamna Chiralina plansera trei zile si trei nopti, apoi luara trupul cel impetrit al facatorului lor de bine si-l pusera in odaia lor, ca sa-si aduca aminte de dansul totdeauna.
Dupa aceea ei traira mai mult timp si nascura un copil.
Intr-o dimineata, Dafin-imparat intra in casa imparatesei si-i spusa ca a visat o femeie imbracata in haine albe, care i-a zis ca daca voieste sa invieze pe fratele sau cel impietrit, sa taie copilul lor si sa unga piatra cu sangele lui.
Imparateasa spusa ca si ea a visat tot un astfel de vis; apoi unindu-se amandoi, taiara copilul si stropind piatra cu sange, incepu sa se miste, apoi invie cum se cade si zisa:
- O, Doamne! da greu somn am dormit.
- E! e! frate, raspunsa imparatul!; ai fi dormit mult si bine, daca nu taiam copilul ca sa te stropim cu sangele lui.
Atunci Afin se cresta la un deget cu cutitul si lasa sa curga sangele sau peste copil, care invia numai intr-o clipa; iar imparatul, de bucurie, porunci sa se faca veselie mare in toata tara.
Si incalicai p-o sea si v-o spusei domniei-voastre asa.
