Povestea unui om lenes
Ion Creanga
Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura din gura nu si-o mesteca.
Si satul vazand ca acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotari sa-l spanzure pentru a nu mai da pilda de lenevie si altora.
Si asa se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu dansul la locul de spanzuratoare.
Asa era pe vremea aceea.
Pe drum se intalnesc ei cu o trasura in care era o cucoana.
Cucoana, vazand in carul cel de boi un om care semana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:
- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute?
-Ba nu, cucoana - raspunse unul dintre tarani, - sa ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avand pareche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav.
- Alei! oameni buni! - zise cucoana, infiorandu-se - pacat, sarmanul, sa moara ca un cane fara de lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea.
Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia asa pentru imprejurari grele, doamne fereste!
A manca la posmagi, si a trai si el pe langa casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucatica de paine.
Da, suntem datori a ne ajutam unii pe altii.
- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul ditre sateni.
Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunerecul sa te bata, luandu-te sub aripa dumisale.
Noi gandeam sa-ti dam sopon si franghie.
Iar cucoana,cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc sa se planga cineva.
Bine a mai zis cine a zis, ca boii ara si caii mananca.
Hai, da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.
- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul cu jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc.
- Ce-a zis? intreaba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana -raspunde unul, -ia, intreaba ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine -zise cucoana cu mirare-inca asta n-am auzit! Da el nu poate sa si-i moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul.
Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru asta pustie de gura!
Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gaste.
Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spanzuratoare numai asa de flori de cuc, sa-i luam naravul.
Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare mana de la mana, ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul!
Cucoana atunci cu toata bunavointa ce avea,se lehameste si de binefacere si de tot, zicand:
- Oameni buni, faceti dar cum v-a luminat Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit, si-i fac felul.
Si iaca asa a scapat si lenesul acela de sateni si satenii aceia de dansul.
Mai pofteasca de acum si alti lenesi in satul acela daca le da mana si-ii tine cureaua.
S-am incalecat pe-o sea, si v-am spus povestea asa.
